Un program de cercetare de circa 100 de milioane de euro a fost aprobat pentru protecţia militarilor împotriva armelor biologice. Miniştrii apărării din Uniunea Europeană şi-au dat acceptul pentru lansarea sub egida Agenţiei Europene a Apărării (EDA) a acestor măsuri.
Numit Bio-Edep, acest program
susţinut de cinci ţări - Germania, Spania, Franţa, Olanda şi Cehia - este destinat să cerceteze un echipament
capabil să detecteze şi să identifice agentul biologic folosit împotriva soldaţilor şi să alerteze celelalte unităţi.
După o fază iniţială care trebuie să dureze în principiu trei ani, proiectul ar trebui să fie aplicat operaţionat în 2015, a explicat directorul executiv al Agenţiei, Alexander Weis, după o reuniune a comitetului director al EDA la nivel de miniştri ai apărării.
Acest program "vine să umple o lacună importantă în sectorul apărării" împotriva armelor de distrugere în masă, explică EDA într-un comunicat.
Miniştrii apărării din cele 27 de state membre au aprobat, pe de altă parte, preluarea de către EDA a unui program de elicopter greu lansat de Franţa şi Germania. Proiectul constă în construirea unui elicopter de 30-35 de tone. "Intenţia Germaniei este de a începe să înlocuiască în jurul anilor 2018-2020 aparatele CH53 de fabricaţie americană cu care sunt dotate forţele sale, iar Franţa vrea să îşi doteze unităţile cu un tip de elicopter de care nu dispune până în prezent", a spus Weis. Aparatele Super Puma/Cougar de tonaj mediu folosite de armata franceză nu depăşesc 11 tone.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu