Principala neregulă la vot până la ora 11.00, folosirea pe scară largă a mitei electorale
Asociaţia Pro Democraţia semnalează, într-un comunicat, că principalele nereguli constatate până la ora 11.00 în procesul de vot indică folosirea pe scară largă a mitei electorale.
Asociaţia Pro Democraţia menţionează că monitorizează alegerile cu ajutorul celor aproximativ 800 de observatori împărţiţi în echipe mobile prezente, cu precădere, în mediul rural din 19 judeţe şi Bucureşti, al celor 15 observatori prezenţi în secţiile din străinătate şi al celor 22 de observatori internaţionali acreditaţi prin reţeaua European Network of Election Monitoring Organizations.
"De la deschiderea secţiilor de votare şi până la orele 11.00, principalele nereguli sesizate de către observatorii APD, precum şi de cetăţenii care ne contactează, indică folosirea la scară largă a mitei electorale", se arată în comunicat.
APD enumeră nereguli la vot în Năvodari (Constanţa) şi comuna Tifeşti (Vrancea). "Cetăţenii acestui oraş (Năvodari, n.r.) sunt transportaţi cu autobuze (CT 97 JTA, CT 81 UZK) şi autoturisme la secţiile de votare, pe drum primind indicaţii cu privire la candidatul pe care trebuie îl voteze precum şi 100 lei
drept recompensă. În judeţul Vrancea, un observator al APD dintr-o secţie de votare a satului Oleşeşti, comuna Tifeşti a surprins conversaţia dintre un membru al biroului
secţiei de votare şi o alegătoare, cel dintâi îndemnând-o pe aceasta să încurajeze cetăţenii să participe la vot în schimbul unor beneficii materiale", se arată în comunicatul APD.
Pro Democraţia mai menţionează, printre nereguli, distribuirea de băuturi alcoolice în ziua votării, în perimetrul secţiilor de votare, cum ar fi în judeţul Vrancea, localitatea Boloteşti, Sectia 108, Colegiul 4.
În comunicatul Pro Democraţia se mai arată că în judeţul Ilfov, localitatea sat Posta, Cernica, la Secţia 104, unui alegator i s-au dat două buletine de vot pentru Senat, iar în localitatea brăileană Perişoru, la Secţia 156, doi observatori au intrat, fără nicio justificare, în aceeaşi cabină de vot.
Pro Democraţia adaugă că în localitatea vrânceană Unirea Odobeşti, Secţia 88, Colegiul 4 votarea încă nu începuse la 7.30 deoarece lipsea ştampila de control a secţiei.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu