duminică, 15 februarie 2009

Citroen: Criza necesita investitii pentru sustinerea vanzarilor

Dupa preluarea activitatii de import in iulie 2007 de la Automotive Trading Services, companie infiintata de fostul premier Calin-Popescu Tariceanu, Citroen Romania va demara o noua campanie de rebranding al centrelor marcii franceze, care va fi repozitionata spre segmentul premium odata cu lansarea noilor modele din gama DS.

Producatorul francez are in Romania o retea formata din 18 parteneri cu 24 de puncte de vanzare si respectiv de service. Potrivit estimarilor ZF, costul pentru introducerea noii identitati in intreaga retea ar putea ajunge la 3,6 milioane de euro.
"Va trebui sa schimbam fata retelei din China pana in Europa si Brazilia. Am gandit conceptul in asa fel incat sa fie realist ca si cost pentru dealer, iar costul constructiei unui showroom nou este la fel ca si pana acum. Pe dealerii vechi renovarea si noile elemente de marca ii vor costa aproximativ 150.000 de euro", a declarat Frederic Banzet, director comercial Citroen in Europa. El a adaugat ca acest cost a fost calculat pentru un dealership european de marime medie si poate varia pentru fiecare partener in parte.
"Este criza si accesul la finantare este dificil, dar identitatea nu a fost schimbata de 25 de ani si credem ca este o masura buna atat pentru dealeri, cat si pentru marca. Am prezentat proiectul dealerilor in 34 de tari concomitent si a fost acceptat", a spus Banzet. Proiectul urmeaza sa fie implementat pana in 2013, dar reprezentantii Citroen au apreciat ca va fi realizat mai repede.
Totodata, largirea retelei este una din prioritatile pentru piata locala, in aproximativ trei ani reteaua urmand sa ajunga la acoperirea urmarita de constructor.
Pentru acest an Banzet a declarat ca urmeaza sa fie inaugurate trei dealershipuri.
Largirea retelei ar urma si cresterea cotei de piata a marcii, care s-a situat la 1,2 % in cursul anului trecut, finalizat cu vanzarea a 3.948 de autovehicule.
"Este greu sa vorbim de volume de vanzari in contextual pietei. Vrem insa sa ne crestem cota de piata. In luna ianuarie a fost 2%, iar in Europa media a fost de 6,5%. Ca obiectiv pe termen mediu trebuie sa ajungem la 5% in Romania, dupa cum se intampla in Polonia", a spus Banzet. In Polonia, tara afectata in ultimii 2 ani de importul masiv de automobile second-hand (mai mult de doua milioane de unitatii in ultimii doi ani), Citroen are o cota de piata de 5%.
"Piata auto nu scade chiar in toate tarile, iar acum au aparut programele de sustinere a vanzarilor de automobile prin reinnoirea parcului auto. De asemenea, dupa afluxul de masini rulate piata se poate intoarce, precum in Polonia, iar cererea pentru masini noi sa revina", a spus Banzet.
Inainte de a demara programul de reactualizare a imaginii marcii Citroen a anuntat intentia de a repozitiona marca pe segmentul premium, odata cu lansarea conceptului DS Inside. Acesta preia ideea premium a sedanului comercializat in anii '60, cunoscut ca limuzina lui Charles de Gaulle, si prefateaza o gama de 3 modele, DS3, DS4 si DS5, care vor fi produse si comercializate in paralel cu gama de modele actuala C3, C4, C5. Primul model al seriei DS, DS3, urmeaza sa fie lansat in 2010.

Niciun comentariu: